Avocatul lui Gabriel Oprea a solicitat, la termenul de marți de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), sesizarea Curții Constituționale cu privire la o excepție de neconstituționalitate privind abuzul în serviciu, motivând că prejudiciul din dosar ar fi sub pragul de incidență penală.
De asemenea, s-a solicitat trimiterea unei adrese către Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a se stabili dacă mai este sau nu necesară păstrarea identității protejate pentru unii dintre martorii din dosar.
Instanța a rămas în pronunțare, urmând să ia o decizie la următorul termen, stabilit pentru data de 25 mai.
Totodată, apărătorii inculpaților au invocat faptul că la dosar există documente care privesc securitatea națională, la care publicul exterior nu ar trebui să aibă acces.
Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de Gheorghe Nicolae, fostul șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI), acuzat de complicitate la abuz în serviciu și de deturnare de fonduri.
În același dosar sunt judecați Gabriel-Nicolae Pavel, la data comiterii faptelor având funcția de șef al Serviciului Juridic din cadrul DIPI, sub acuzația de complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, subsecretar de stat la data faptelor, sub acuzația de deturnare de fonduri și Marian-Dănuț Iacob, șeful unei structuri administrative la data faptei, fiind cercetat pentru deturnare de fonduri.
„În ziua de 13 iulie 2015, inculpatul Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne și ordonator de credite, cu ajutorul chestorului principal Nicolae Gheorghe și a comisarului șef Pavel Gabriel-Nicolae, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor”, susțin procurorii.